Fostul șef al Corpului de control din MS: În unele spitale nu m-aș simți în siguranță. Am întâlnit un manager care nu știa câte paturi are unitatea sanitară

Fostul șef al Corpului de control din MS: În unele spitale nu m-aș simți în siguranță. Am întâlnit un manager care nu știa câte paturi are unitatea sanitară
Constantin Dina
Publicat: 12/02/2021, 09:00
Actualizat: 06/04/2021, 14:34

Fostul şef al Corpului de control de la Ministerul Sănătăţii, Constantin Dina, spune că, în urma a peste 200 de controale efectuate, legislația trebuie modificată, motiv pentru care  s-a suspendat pentru un an din această funcţie de la minister şi încearcă cu ajutorul parlamentarilor să modifice legislaţia.

„Legislația a ajuns la o anumită limită”

„Am ajuns la concluzia că am tot controlat, au fost peste 200 de controale efectuate, și în acest moment legislația a ajuns la o anumită limită, o limită la care mulți se împiedică în unitățile sanitare și trebuie updatată.

Avem o lege 95, veche, bună la momentul în care a fost adoptată, dar care în timp a suferit foarte multe modificări, din câte am înțeles, cuantificate la vreo 2.300-2.400 de amendamente, ceea ce-i pune pe foarte mulți în încurcatură. Ele trebuie organizate altfel și puse bazele unei legislații clare, care să fie în acord cu realitatea din România”.

Tot în cadrul controalelor efectuate, acesta a sesizat confuzie în rândul managerilor multor unități sanitare în ceea ce priveeste legislația.

„În acest moment, dacă întrebați managerii multor unități sanitare din România, vor spune că sunt încurcați, că nu mai știu în ce ordin de ministru, HG sau lege să se uite și au tot felul de probleme din această cauză”.

Mai mult, spune că dacă s-a aplica întocmai legislația, multe spitale ar fi închise.

„Pot doar să vă spun că multe s-ar închide, dacă s-ar aplica mot-a-mot partea de legislație de condiții igienico-sanitare și inclusiv partea de legislație în domeniul securității la incendiu. Sunt multe clădiri care nu fac față”.

Constantin Dina spune că există spitale în care s-ar simți în siguranță, precum și contrariul, în funcție de managementul implementat. Acesta oferă un exemplu neplăcut: un manager nu știa câte paturi are unitatea sanitară, altul avea probleme în a ști dacă spitalul în care lucra se axa pe boli cronice sau acute.

„Am întâlnit un manager care nu știa câte paturi are unitatea sanitară”

„În unele da, m-aș simți în siguranță, în altele nu. E adevărat și asta. Ține de modalitatea în care se face managementul în unitatea respectivă. Sunt foarte multe spitale în care poți fi în siguranță fără niciun fel de problemă – și ești în siguranță. Sunt și multe în care nu ești. Am întâlnit un manager care nu știa câte paturi are unitatea sanitară.

Normal că te impresionează neplăcut, fiindcă dacă dacă nu știi nici măcar câte paturi are unitatea sanitare, n-ai cum să gestionezi acea unitate sanitară. Nu știa să spună, 500-700-900. Am întâlnit un manager de spital care nu știa dacă spitalul lui e de cronici sau de acuți. Sunt lucruri care țin de partea de mangement, de cunoaștere a unității, ca să ai o viziune asupra întregii unități, trebuie să știi despre ce e vorba în unitatea aia și după aceea iei măsuri”.

Fostul şef al Corpului de control de la Ministerul Sănătăţii spune că cea mai bună decizie este o reforma prin care problemele să fie direcționate la nibel local, către DSP-uri, nu către autoritatea centrală.

„Trebuie crescut rolul DSP”

„Cred că trebuie găsiți oameni care au curaj să ia decizii. Opinia mea este că reforma trebuie să înceapă de la Ministerul Sănătății, adică să știm clar ce structuri sunt, ce artibuții au, iar de acolo se creioenează tot sistemul. Și o parte din atribuțiile Ministerului Sănătății să ajungă la Drecțiile de Sănătate Publică, pentru că ele cunosc care e problema în fiecare județ. Ministerul n-are cum să știe care sunt problemele din fiecare județ și trebuie să întrebe DSP, iar ei trebuie să aibă capacitatea să informeze ministerul cu datele reale din teren.

De aceea trebuie crescut rolul DSP, întărite cu personal și apoi să li se dea responsabilități”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
Cât câștigă Denise Rifai. Vedeta, incomodată de Dani Oțil și Răzvan Simion
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×